Ce e nou în avast! Antivirus v7…

Săptămâna trecută a fost prezentată cea de-a 7-a versiune a celui mai cunoscut antivirus din lume: avast! Antivirus; bineînțeles că am fost printre primii care au descărcat-o pentru ca astăzi, adică patru zile mai târziu, să vă pot vorbi despre ea din prisma unui utilizator.

avast! Antivirus v7

Înainte de toate, consider important să vă spun că soluțiile de securitate avast! Antivirus ajung la versiunea a 7-a pregătite pentru Windows 8; OS pe care, dacă Microsoft se va ține de cuvânt, vom avea ocazia să-l cunoaștem mai îndeaproape, chiar mâine.
Continuarea Ce e nou în avast! Antivirus v7…

Program de dezinfectat calculatorul

Puteți utiliza un program de dezinfectat calculatorul ori de câte ori  aveți bănuieli referitoare la eficiența măsurilor luate de soluția antivirus utilizată, precum și în situațiile în care bănuiți că integritatea securității sistemului și a fișierelor găzduite în acesta ar putea fi în pericol.

O soluție antivirus instalată în calculator este cu siguranță o necesitate pentru a vă asigura protecția împotriva atacurilor malware și infecții. Cu toate acestea, această protecție poate fi dublată de un nou strat de specialitate, cum ar fi McAfee Stinger.

Acest program este proiectat pentru a detecta și elimina o serie de viruși, mai ușor decât un program antivirus tradițional și nu necesită configurații complexe. Interfața minimalistă oferă doar câteva butoane în fereastra principală, ușurând la maximum folosirea sa de către orice utilizator.

program de dezinfectat calculatorul

Înaintea scanării, McAfee Stinger vă oferă posibilitatea de a alege locațiile de scanare suspecte a fi infectate. Programul este dezvoltat special pentru a lupta împotriva anumitor tipuri de infecții. Acesta poate detecta multiple tipuri de viruși autorun, de asemenea, așa numiții virusi Generic Downloaders și FakeAlert.
Continuarea Program de dezinfectat calculatorul

Scapa de aplicatiile false de securitate [Antivirusi falsi] cu un singur click

Exista o sumedenie de programe de securitate false care ne promit marea cu sarea, insa care nu fac altceva decat sa infecteze sistemul, sa ne spioneze activitatea la calculator, sa dezactiveze anumite caracteristici de administrare a sistemului (ex: Task Manager, Control Panel, etc), sa inregistreze tot ceea ce tastam, s.a.m.d.

Astazi am sa va vorbesc despre un program gratuit portabil (nu necesita instalare), cu care putem scapa de cele mai raspandite aplicatii false de securitate. Programul se numeste Remove Fake Antivirus si in momentul de fata a ajuns la versiunea 1.76. Daca va imaginati ca este vorba despre o aplicatie plina cu optiuni tin sa va asigur ca nu este cazul sa va alarmati; Remove Fake Antivirus este foarte usor de utilizat. Adica… se ruleaza si apoi… apoi, cand a terminat de scanat se inchide. Asa de simplu !

Remove Fake Antivirus: dezinstaleaza cu un click antivirusii falsi

Scapa de aplicatiile false de securitate [Antivirusi falsi] cu un singur click

Remove Fake Antivirus surprinde in rapiditate si eficienta, atunci cand vine vorba de dezinstalarea acelor aplicatii Antivirus cu care ne-am pricopsit dupa ce fie am vizitat un site atacant, fie am descarcat de pe Internet un fisier infectat ori „l-am imprumutat” de pe vre-un stick USB.
Continuarea Scapa de aplicatiile false de securitate [Antivirusi falsi] cu un singur click

Învaţă-ţi antivirusul să scaneaze periodic calculatorul şi uită de griji !

Nu, antivirusul nu este genul de aplicație pe care o instalezi și uiți de ea ! Experții în securitate IT recomandă realizarea periodică a unei scanări complete a sistemului în căutarea posibilelor fișiere infectate ce au scăpat protecției proactive. Doar în acest mod poți fi convins 100% că datele tale sunt în siguranță și că integritatea sistemului de operare nu este compromisă.

programeaza scanarea calculatorului

Majoritatea suitelor de securitate ne permit să programăm scanarea periodică a întregului sistem; programând o astfel de scanare nu mai suntem nevoiți să stăm cu ochii pe calendar pentru a realiza la timp acțiunile pertinente acestui proces, vital sănătății calculatorului, și nici nu vom avea parte de surprize neplăcute.
Continuarea Învaţă-ţi antivirusul să scaneaze periodic calculatorul şi uită de griji !

Comodo Antivirus: Soft antivirus gratuit pentru calculator

Dacă îți încredințezi securitatea calculatorului unui soft antivirus gratuit nu înseamnă că ești iresponsabil ori că sistemul tău va fi mai expus pericolelor decât dacă ai fi cumpărat una din soluțiile similare, comerciale. De altfel, în cele mai multe cazuri, diferențele dintre un antivirus gratuit și unul comercial sunt foarte mici. Totuși, unele persoane sunt de părere că un soft pentru care plătești își are viitorul asigurat și că, întrebuințând banii câștigați din vânzarea licenței, creatorul său va angaja cei mai buni specialiști pentru a-l dezvoltă și îmbunătății; nu, nu prea au nimic de-a face una cu alta și am să-ți explic și de ce.

COMODO Antivirus

În general, companiile creatoare de aplicații antivirus gratuite dispun și de suite de securitate complete pe care le vând celor ce necesită o astfel de soluție. Acum gândește-te puțin la ce ți-am spus. Bravo! Păi ai văzut că nu era greu să-ți dai seama că pentru a oferi un pachet de securitate trebuie să creezi și un antivirus pe care să-l incluzi în el pe lângă celelalte soluții ce-l formează ?!? În altă ordine de idei, compania creatoare nu prea are de ales: ori face un soft antivirus de calitate și-l include în pachet, ori n-are ce vinde!

Continuarea Comodo Antivirus: Soft antivirus gratuit pentru calculator