Am probleme cu calculatorul ! Ajutor Gratuit

Primim zilnic email-uri cu titlul „Am probleme cu calculatorul”, așa că am deschis această secțiune pentru a oferi sprijinul nostru în mod public, tuturor celor care au nevoie de el. Așadar, dacă aveți probleme cu calculatorul, de natură software ori hardware, vă rugăm să trimiteți întrebările vostre prin intermediul formularului de comentarii.

Înainte de a trimite o întrebare, aruncați o privire peste comentariile existente deja. Știm, sunt foarte multe, dar asta nu înseamnă altceva decât că aveți mai multe șanse să găsiți deja răspunsul pe care îl căutați în scopul rezolvării problemei întâmpinate.

Din păcate, nu o să vă putem ajuta întotdeauna, în cazul în care calculatorul nu pornește, dat fiind că nu ne aflăm în fața acestuia pentru a identifica problema de natură hardware ce-i împiedică funcționarea.

Ce trebuie să conțină mesajul:


Pentru a ne fi mai ușor să identificăm problema care vă dă bătăi de cap, în mesajul trimis, nu uitați să precizați următoarele informații:

  • Descrierea problemei.
  • Modelul PC-ului (laptopului).
  • Tipul procesorului, cantitatea de memorie RAM.
  • Sistemul de operare utilizat.
  • Programul antivirus instalat în calculatorul dumneavoastră.

Exemplu mesaj corect:

Calculatorul meu se restartează și nu știu de ce. Este un laptop Toshiba Satellite Pro R50-E-13X. Calculatorul are Windows 10, 8GB de memorie RAM și un procesor de i7-3610qm (asta am văzut pe etichetă sau când am accesat, făcând click dreapta pe opțiunea „Sistem”, secțiunea „Despre”).

Aveți probleme cu sistemul de operare Windows 10?

Avem rugămintea ca toate problemele și erorile Windows 10 să le trimiteți sub forma unui comentariu la acest articol. N-are rost să le amestecăm pe toate aici, va rezulta un talmeș-balmeș în care ne va fi foarte greu să localizăm soluțiile oferite deja altor utilizatori Windows.

2.706 Comentarii

  1. Am un laptop asus k53e cu windows 7 ultimate procesor de 2,1ghz 3 ghz ram si nu mai scrie cifrele 4,5,6 cand scriu de pe NumLK,celelalte cifre merg!Ce-i de facut?Multumesc!

    1. Esti sigur ca nu ai scapat ceva lichide in respectiva zona?
      Daca mai ai garantie la el profita de ea ori apeleaza la un service specializat daca nu te incumeti sa il desfaci pentru o curatare.

  2. Problema mea este ca atunci cand pornesc PC(am un desktop) coolerele imi merg si de la placa video si de la procesor dar pe monitor nu apare absolut nimic ca si cum ar fi stins. Am probat placa video la alt pc si merge, am probat sursa si merge. M-am gandit ca mai poate fi devina doar placa de baza sau procesorul, dvs ce credeti? tin sa adaug ca pe placa de baza se aprind acele beculete care e normal sa se aprinda.
    am verificat si monitorul, deci nu de la el ar fi.

    Comentariu editat!

    1. Salut Robert.
      Dispui pe placa de baza si de o placa video incorporata?
      Daca da, ai testat-o?Functioneaza?
      Ai incercat si montarea unei alte placi grafice in locul celei vechi,in singurul slot disponibil?
      Asta sa excluzi defectiunile posibile ale placii de baza.

  3. Salutare

    Am observat ca de cateva zile cand ii dau shut down la laptop sau sleep, nu se mai opreste, toate programele se inchid ecranul se face negru dar nu se opreste ventilatorul si raman becurile aprinse care arata ca functioneaza.
    Windows-ul a fost reinstalat din nou si tot asa face.

    1. Salut.
      Sa nu fie o problema hardware ce necesita interventie.
      Opteaza pentru o diagnosticare la un service profesionist din zona in care locuiesti,de regula asemenea servicii nefiind scumpe,pretul acesteia poate varia intre 15-25 RON,in functie si de amplasare acestora ori paleta preturilor practicate de concurenta,etc…

    1. Nik,ceea ce doresti sa faci se poate realiza prin dezactivarea unei optiuni din BIOS,stiind ca exista o optiune ce poate avea ca efect intarzierea incarcarii sistemului de operare.
      Sugerez sa gasesti manualul placii de baza si sa te documentezi asupra optiunilor prezente in BIOS ce iti sunt explicate acolo,dezactivand optiunea corespondenta acelei verificari(liniute care palpaie).
      Cauzele sunt si de alta natura,fiind indicat sa verifici optiunile din bios,prioritatea de bootare,eventual sa aloci setarile default verificand de asemenea daca totul este conectat in mod corespunzator,inlocuind elemente de conectare compromise,ce fac legatura intre componente si placa de baza,un bun exemplu fiind cabluri,magistralele acelea utilizate la conectarea CD-ROM/DVD-RW ori a HDD-ului ce au tendinta de a se rasuci etc…

  4. am un hp elitebook 8730w mobile workstation, are cpu intel centrino 2dou vpro,4 Gb ram,hdd hitachi 250Gb 5400rpm,placa video ati fireGl.
    ori ce sistem de oprerare incerc sa instalez dureaza peste 2 ore am testat din bios hdd-ul cat si rami si sunt ok.
    Sistemul din cate am vazut e perfect sau e dedicat pt 64 bit?
    si de aici sa fie problema in instalare cat si in rularea win-lui?

    1. Nu neaparat instalarea unui sistem de operare pe 64 de biti este mai rapida ca unul pe 32 de biti.
      De obicei la toate sistemele de calcul ce au peste 4GB memorie RAM disponibila este recomandat sa instalezi versiuni pe 64 de biti pentru a se putea recunoaste intreaga cantitate de memorie instalata si utiliza in mod eficient de aplicatii,pe arhitectura 32 de biti fiind impuse limitari,avand surpriza de a nu te putea folosi de toata memoria RAM ce este disponibila.
      Viteza de instalare ori de lucru tine in principiu de intreg ansamblul,performantele oferite de acest trio,procesor,hdd,memorie ram,resimtindu-se in utilizarea cotidiana,a aplicatiilor ce au cerinte din ce in ce mai mari.
      Poti testa un alt HDD ce are performante mai bune decat ceea ce detii acum,eventual de ce nu un SSD daca ai ocazia sa testezi unul.In comparatie cu ceea ce exista pe piata momentan sistemul detinut are deja o vechime,componentele nefiind atat de performante.
      Sistemul de operare trebuie la randul sau optimizat,configurat dupa bunul plac,eliminand chestii inutile,aplicand diverse trucuri ce pot creste eficienta,dand roade si pe configuratiile mai vechi.
      Daca te-ai plictisit momentan de sistemele bazate pe Windows iti sugerezi sa testezi si sa incerci dupa bunul plac si segmentul acesta evitat de marea majoritate de utilizatorilor windows,anume linux,fiind o sumedenie de distributii care sa iti satisfaca nevoile ca si pana acum,redand acel suflu de performanta pe sistemele nu atat de noi care poate le consideram uneori bune de nimic.Incearca Ubuntu,Linux Mint,Elementary OS,Zorin OS,Chrome OS si vezi care iti sunt pe plac,observa avantajele,dezavantajele,trage o concluzie la urma sa vezi daca se merita sau nu pentru tine o asemenea schimbare, ce poate sa fie chiar si in dual boot, pentru o acomodare mai buna.

  5. Am o problema cu calculatorul si chiar nu stiu ce sa-i mai fac.
    A mers foarte bine pana cand intr-o zi cand pornea unitatea tot dar nu mai aprea nimic pe monitor(era negru).Am zis ca s-a dus monitorul.Aduc alt monitor de la un vecin..si surpriza…tot la fel facea(pornea unitatea tot dar ecranul ramanea negru).
    Am zis ca poate e sursa…am probat cu alta sursa tot aceceasi simtome.
    Am sters ramii i-am pus la loc degeaba.
    Pana cand din greseala am oprit inchis si deschis butonul din spate de la sursa….
    A pornit compu meu si merge beton..si placa video si tot.
    Problema este ca de fiecare data cand dau restart sau il opresc nu porneste si monitorul pana nu inchid si deschid butonul de la sursa.
    Deja nu stiu ce sa mai fac….
    Va rog sa ma ajutati va rog!!!

    1. Salut Cristian.
      Ai incercat sa verifici comportamentul monitorului si pe placa video onboard sa observi daca se intampla la fel?
      Nu este normal sa aplici acest remediu gasit de tine,fiind normal sa porneasca si monitorul simultan cu tot ansamblul.

  6. Mi-a disparut memoria de pe partitia D si nu stiu de ce!Am un laptop emachines e514 si nu am mai avut astfel de probleme.Mentionez ca mi-a disparut doar memoria nu si partitia care ii inca acolo dar cu un alt nume”local disk D” de oricate ori incerc sa intru D in mi se blocheaza laptopu am instalat unbjoc inainte sa se intample asta si am folosit powerISO.Acum tot ce am avut in D nu mai pot folosi, fie ca accesez jocul sau fisierul in search files din butonul start fie ca nu, tot nu mai merge nimic iconitele de la jocuri sau programe instalate in D sunt doar niste file albe ca si cand nimic din partitia D nu ar mai fi.Va rog sa ma ajutati daca puteti si pe mine….aaa da si am windows 7 ultimate.
    Multumesc anticipat.

    1. Salutare Paul.
      Exista posibilitatea din cele mentionate de tine sa ai o infectie serioasa in sistem cu niste carcalaci(virusi) fiind necesar sa incepi sa il devirusezi mai ales ca ai stat neprotejat pana acum prin simplul fapt ca nu ai instalat un antivirus fie el si gratuit ce iti ofera o protectie cat de cat.
      Eu credeam ca ti-a disparut partitia D si este vizibila in Device Manager-Disk Management fiind necesar sa ii aloci o litera fapt explicat concret aici.
      Sfatul meu este sa te apuci de devirusare cu orice antivirus disponibil ori cu instrumente specifice gen Kaspersky Virus Removal Tool,Malwarebytes etc…
      Daca nu te descurci iti stam la dispozitie tot aici cu sfaturi ori daca este necesar si doresti acest lucru putem incerca remedierea problemei de la distanta prin intermediul unui program ca TeamViewer fiind nevoie sa facilitezi accesul la computerul tau prin comunicarea ID-ului si parolei.
      In functie de ceea ce doresti sa faci te asteptam cu un nou comentariu aici.

  7. Salut! Am un laptop Fujitsu, 8 gb ram, i5, 2gb placa video! Acum cateva saptamani am incercat sa imi instalez un windows 7, bineinteles cu cd-urile primite de la producator, dar am gresit la formarea partitiilor.L-am reinstalat din nou facand o greseala si astfel imi ruleaza pe laptop windows peste windows! Acum nu mai pot sa reinstalez corect windows-ul deoarece cand il deschid imi apar doua chestii cu windows 7(trebuie sa aleg una din el).Mentionez ca mi s-a mai intamplat asta, doar ca atunci am reusit cumva din Start sa sterg una din astea doua, doar ca nu am stiu cum.Rog putin ajutor! Multumesc frumos!

    1. Alexandru descarca acest program de aici,ruleaza-l si elimina toate intrarile din boot care sunt incorecte,fara a elimina sistemul de operare ce a fost instalat corect ce doresti sa il pastrezi.

  8. Salut Moxin!Am un laptop HP Compaq nx6110 ,512 ram ,40 gb pe hd cu windows xp sp3 .Cand il aprind imi merge 1-2 minute si apoi se blocheaza de tot ,iar cand incerc sa-l aprind din nou imi apare sigla hp si ramane asa.Nici in safe mod nu pot sa intru ca se blocheaza.Multumesc anticipat!

    1. Salut Geo.
      Te-ai gandit ca aceasta problema sa nu fie cauzata de o problema hardware,un bun exemplu un hard disk cu probleme ce este pe cale sa cedeze din cauza bad-urilor?
      Asta fiind un simplu exemplu,cauzele fiind probabil si altele.
      Sfatul meu este sa il testezi cu o suita de programe de analiza,gen Hirens Boot CD, ce il poti descarca de aici,avand la dispozitie suficiente programe utile.
      In caz ca nu stii cum se utilizeaza unele dintre ele,sugerez sa te documentezi pe internet,youtube etc…
      Daca nu ai timp la dispozitie si doresti o rezolvare rapida a problemelor apeleaza la un service specializat din zona in care locuiesti,optand initial pentru o diagnosticare a laptopului,evaluand daca se merita repararea lui sau nu.

  9. Buna la toata lumea!Sunt in Germania si as dori sa ma ajutati la o problema „rusinoasa” rau!!! Acum vreo doua seri am vrut sa mi formatez pc ul cu noul windows 8.1 pro ,,,,totul bine si frumos, am introdus usb ul butabil,,am inceput instalarea si am ajuns la formarea partitiilor! Am apasat pe stergere ca aveam 3 parti si voiam sa formez numai doua,,,deci repet,,am apucat si am sters partile si eram pregatit sa le reformez cand m a chemat sotia pe balcon sa o ajut la ceva!! Am iesit repede sa o ajut si copilul ala mic al meu,,,nu spun ca el e de vina,,,dar el,,,norocul sa l bata,,,mi a apasat pe butonul de oprire la laptop si asta a fost!!!! Acum hardul e gol,,,,sigur,,,,si nu se mai deschide laptopul de nicio culoare,,,se aprinde ledul de alimentare,,,ala al hardului da sa se aprinda dar se stinge imediat! Deci in concluzie numai buteaza de nicaieri!! Va rog mult daca ma puteti ajuta cu ceva,,,daca pot intra in vreun fel in system!! V as fi foarte recunoscator!!! M am gandit ca poate exista vreo comanda de intrare din nou in system dar nu o pot gasi si pace!! Va multumesc anticipat!!!

    Buna,,,eu sunt din nou,,,baiatul din Germania caruia ia inchis ala micul laptopul in timpul formatarii chiar in faza de reformare a partitiilor,,,,deci laptopul cand il deschid nu mai buteaza deloc si de nicaieri,,,te rog sa ma ajuti,,,uite semnez aici cu o adresa de e mail yahoo,,,valabila pt tine sau pt oricine ma poate ajuta cum sa reintru in system.Va multumesc la toti din suflet!

    Comentariu editat!
    Adresele de contact au fost editate pentru siguranta dumneavoastra.Orice incercare de discutie cu alte persoane se va realiza in mod privat daca se va solicita acest lucru,primind pentru facilitarea discutiilor in mod privat o platforma de comunicare potrivita pentru a satisface aceste nevoi.

    1. Salut.
      Draga George Andone in situatia in care instalarea sistemului de operare a fost intrerupta in mod involuntar,nefinalizandu-se procesul de instalare nu iti ramane decat sa reiei din nou procesul,prin bootarea de pe stick ori dvd a sistemului de operare si instalarea de la zero.
      Tutoriale folositoare pentru tine:
      Cum se instalează Windows 8.1 | Manual de instalare Windows 8.1
      Cum se instaleaza Windows 8 de pe stick / memorie USB

      Totul tine de reintrarea in BIOS conform celor zise aici,sa selectezi ordinea de bootare,in cazul de fata dupa stick ori dvd,si sa reiei instalarea sistemului de operare.
      Daca doresti sa reintrii in partitiile calculatorului sa verifici pagubele ca sa zic asa sa verifici daca intr-adevar se confirma stergerea partitiilor ori sa verifici daca a mai ramas ceva neatins iti sugerez acelasi lucru,anume sa intrii in BIOS si sa bootezi dupa un cd ori dvd cu o distributie linux,enumarandu-ti aici,urmatoarele:ElementaryOS,ZorinOS,Linux Mint,Ubuntu,Puppy Linux ori incerci suite gen HirensBootCD.
      Pe fiecare cuvant din cele mentionate ti-am introdus link-uri catre paginile oficiale de unde poti descarca programele necesare.
      Sfatul meu daca nu ai avut nimic important de pierdut este ca poti sa-ti vezi linistit de instalarea din nou a Windows 8.1,conform tutorialului prezentat putin mai sus,scutind timp ori daca ai avut ceva documente importante pentru tine,poti apela cu incredere la unul din sistemele de operare bazate pe linux mentionate ori daca doresti recuperarea lor poti incerca programe speciale de recuperare a datelor fiind necesar sa nu mai faci modificari la respectivul HDD.
      La sfarsit de comentariu iti repet ca primul pas spre remedierea problemei actuale este intrarea in bios si selectarea ordinii de bootare.
      Succes si te asteptam cu noi detalii in privinta progresului tau.

  10. Buna ziua din nou si ma bucur de sfaturile date!
    Draga moxin,,,,tocmai aici e problema,,,,laptopul nu se mai deschide deloc,,,este mort,,,nu pot intra in bios din nou,,,,cat despre documente pierdute nu este nici o problema pt ca am totul pe un hard exterior!
    Cand incerc sa il deschid se aprinde ledul de alimentare,iar cel al hard ului palpaie de vreo doua ori apoi se stinge in rest nimic!Credeti ca mai am vreo sansa?
    In momentul de fata am desfacut laptopoul si I am decuplat bacteria interioara in speranta ca se va reseta si il voi putea deschide apoi!
    Mi au fost sterse comentariile ,,,de ce,,,ce s a intamplat?
    Scuzati ma,,,comentariile sunt aici,,,eu ny eram loggin!!
    Mda,,,,am scos pt putin bacteria interioara,bios ul s a resetat,,,l.am putut deschide,intru in bios acum dar imi scoate un mesaj de eroare,dau prioritatea de butare dupa usb stick/dvd dar la restart apoi nu imi scoate nimic,,,nu buteaza nici nu se mai deschide laptop ul,,,,,este necesar sa scot din nou bateria ca sa pot intra in bios! Am repetat acest process de vreo 2 3 ori dar nu reusesc sa il fac sa buteze!
    Astept ajutor!
    Dupa ce scot bateria interioara si il asamblez din nou la intrarea in bios imi scoate urmatorul mesaj:’Phoenix SecureCoro(TM)
    CPU=1 Processors Detected
    Error
    0271:Check Date And Time Settings
    Warning:
    System CMOS Checksum Bad-Default Configuration Used
    Press F1 To Resume F2 To Setup
    De aici nu ii mai pot da de capat,,dar asteptand vreo propunere o sa mai incerc! Multumesc anticipat!
    Scuzati ma,am uitat sa scriu ca dupa Warning inainte de System este numatul 0251.
    Uraaaaaaa,,,,problema s a rezolvat,,,,,va multumesc pt sustinere!!!!

    Comentariu editat!
    Cand comentezi nu posta cate un singur comentariu pentru o singura chestie,posteaza un singur comentariu ce contine toate detaliile ce le consideri utile.

    1. George se intampla ca nu suntem mai mereu pe langa un PC de unde si intarzierea raspunsurilor.Nu putem sta 24 de ore din 24 in fata calculatorului ca nu suntem atat de avansati tehnologic asemenea unor androizi. :P
      Ai remediat problema deja?
      Cum ai procedat?
      Ofera-ne detalii in caz ca mai sunt persoane cu probleme ca aceasta.

  11. salut care ma poate ajuta cu un raspuns ,de la un timp mi se face destopu albastru cu multe scrisuri, trebeuie sai dau restart sa mearga iarasi
    am ancercat sa instalez windows tot asa ,am un laptop ACER 7741g aspire INTEL CORE I5 4 GIGA RAM HARD 500 GIGA PLACA VIDIO READEON HD6550M 1 GIGA RAM

  12. Am probleme cu calculatorul , nu merge să-mi descarc jocuri de ex GTA San Andreas și Outlast / Sims , am încercat să instalez uTorrent dar nu e nicio diferență, nu pot avea niciun joc pe pc .

  13. Pe compterul meu nu mai merg jocurile,pe el apar diferite culori cu dungi cand intru in anumite jocuri si a inceput sa mearga greu http://s24.postimg.org/kopcy5fhx/image.png .Are 1gb ram windows xp si procesorul nu stiu, daca puteti va rog sa imi ziceti ce s-a ars sa daca e bulit de tot sa stiu daca sa dau cu el pe geam sau nu!

    Comnetariu editat!

    1. Salut Mihai.
      Din ce imi dau eu seama as zice ca te confrunti cu asa numitele artefacte ce isi fac simitita prezenta in cazul placilor video.
      Imprumuta o placa video care sa fie compatibila cu sistemul tau,monteaz-o si verifica daca mai sunt prezente aceste artefacte.
      Initial placa video la tine este cu probleme si trebuie sa faci ceva in aceasta privinta,anume ori faci verificarea cu alta cum ti-am sugerat mai sus ori renunti la placa video dedicata ce o ai instalata in sistem si revii la placa video onboard care sper sa fie prezenta.

  14. Buna seara din nou! S a intamplat sa nu fiu langa pc de unde si intarzierea cu raspunsul la problema mea. Deci alalta seara m am hotarat sa mi schimb sistemul de operare de windows 7 ultimate la windows 8.1 pro,am realizat stick ul usb butabil prin intermediul programului RUFUS,,,dupa mine cel mai bun si cel mai simplu pt incepatori ca mine.Am introdus stick ul in laptop,am schimbat prioritatea din bios sa mi buteze dupa usb/cd si cand am ajuns in faza sa formatez partitiile,le stersesem deja pt ca aveam 3 partitii si voiam numai 2,am iesit un minut pe balcon cu sotia.In timpul asta copilul care e mic inca mi a oprit laptopul de la on/off stiind ca de acolo se opreste.Cand am vrut sa l pornesc din nou nu se mai pornea de nici o culoare.cineva mai sus mi a sugerat sa intru din nou in bios,dar problema era ca eu nu mai puteam aprinde laptopul deloc.Si astazi mi a venit ideea sa I scot bateria interioara,deci cea care in interiorul laptopului,,de marimea unui nasture aproximativ,a nu se confunda de cineva cu bateria exterioara care alimenteaza intreg laptop ul.Zis si facut,l am demontat,i am scos bateria,,,atentie,,trebuie facut acest lucru cu atentie,,apoi l am montat la loc,si de data asta mi a pornit.crezand ca totul s a terminat si pot relua instalarea windows ului de la inceput aflu ca de fapt nu buteaza de acolo de unde I am dat eu prioritatea,ii dau din nou restart si iar nu il mai pot porni,adica era mort,nu mai puteam din nou sa intru in bios.Iar l am desfacut,i am scos din nou bateria interioara,am asteptat timp de o tigara sa I se reseteze bios ul din nou si l am asamblat,l am pornit si imi scoate erorile din comentariul de mai sus.M am ostenit degeaba pt ca eu ii dadusem ordin de butare dupa usb/cd,,,dar de fapt stickul meu butabil era de fapt mult mai jos in lista cu prioritatile bios ului cu numele stick ului,,,,de aceea nu mi buta dupa comanda usb/cd,stickul cu windows ul era de fapt pe ultimul loc in lista,,,,am inteles asta dupa ce l am demontat de vreo 3 ori,,,cineva intreaba poate de ce era nevoie sa l demontez mereu si sa I scot bateria interioara,,,f simplu,pt ca odata data comanda gresita din bios pt butare,a 2 a oara nu mai pornea deloc,asa ca ma tot gandeam ca trebuie resetat bios ul,,,dar nu stiam de ce nu imi buteaza.Cand I am dat comanda de butare corecta,,,adica am ales din lista de butare usb cu numele marcii usb ului pe care l am format cu windwos ul,atunci am putut continua totul normal!Concluzia mea este ca hardul fiind gol golut,,neexistand partitii pe el sau nici vreun fel de windows,comanda de butare fiind si ea gresita,nu mai buta deloc,,,dar intrebarea mea este de ce se bloca de tot,fiind necesar sa l demontez mereu si sa I scot bateria interioara? Noroc ca stiam ca prin scoaterea bateriei interioara se reseteaza orice bios si revine la forma lui initiala data de fabricant. M am lungit un pic cu cmm ul meu pt ca cineva mai sus,cred ca administratorul mi a spus sa nu mai fac cmm uri scurte,,,sa fac unul si cuprinzator.Sper ca am fost explicit si daca cineva o sa intampine aceeasi problema sa o poata remedia.Concluzia finala,,,in timpul instalarii unui windows NU OPRITI CALCULATORUL SUB NICI O FORMA PANA LA TERMINAREA INSTALARII COMPLETE,,,,exista pericolul de a nu mai putea fi repornit compiuterul!Si daca se intampla asta,,,e simplu daca stii,scoateti bateria interioara,asteptati cateva minute,si reintrati in bios dandu I apoi ordin de butare correct,adica sa buteze dupa unitatea pe care se afla windows ul butabil! Ma scuzati ca v am rapit timpul si sper ca am fost de folos in vreun fel! Sanatate va doresc la toti,din Germania!

    1. Multumim pentru comentariul cuprinzator George Andone si speram ca este de folos persoanelor ce pot intampina probleme asemanatoare cu ceea ce ai patit.
      Da,ai dreptate ti-a fost sugerat de administratorul site-ului sa comentezi intr-un alt mod decat cel folosit pana acum,cel mai probabil postand comentarii unul dupa altul,poate mai mult de unul,fiind inglobate in unul singur,evitandu-se astfel aglomerarea comentariilor,spam-ul etc…
      Te mai asteptam pe aici si cu alte ocazii viitoare, speram nu atat de problematice ca si aceasta.

  15. Salutare ! In momentul de fata se poate gasi pe internet pe undeva link-uri de download la un Windows 8.1 original untouched full version? Nu vreau acela Enterprice de pe site-ul Microsoft, ca l-am avut instalat si mi s-au terminat acele 90 de zile gratuite de testare. As vrea un profesional ceva. Nu exista niste link-uri oficiale pe nicaieri? Eu am cautat dar n-am gasit. Multumesc!

    1. Salut.
      Nu cred ca au fost publicate inca asemenea imaginilor iso oferite de Softpedia pentru Windows 7.
      Pe canalele oficiale nu au aparut inca,probabil o sa mai dureze pana cand vor fi disponibile.

        1. La asta ma refeream cand am zis,de imagini iso oferite de Softpedia.
          Click aici pentru a vedea despre ce este vorba.
          Cand vorbim de chestii oficiale,vorbim de site-uri afiliate Microsoft ori parteneri cum a fost si cazul cu Softpedia.
          Link-uri oficiale de download din partea Microsoft ori a partenerilor sai par sa nu existe si aici subliniez ideea de oficial,imagini iso ale Windows 8.1 fiind impanzite pe tot internetul pe fel de fel de site-uri care mai de care ce au un caracter mai mult sau mai putin legal.
          Imaginile iso prezentate in acel link pot sa fie intr-adevar nemodificate si venind din partea Microsoft dar si ele la randul sau au fost descarcate din surse mai mult sau mai putin dubioase.Daca intr-adevar considerandu-se imaginile iso oficiale ale Microsoft ce sunt oferite de ei,de ce nu apar pe serverele lor si sunt gazduite in alte locatii?
          Cu timpul or sa apara si surse oficiale de download,dar asta tine doar de Microsoft si partenerii sai.

    1. Serban ce anume doresti sa faci?
      Daca doresti sa reinstalezi sistemul de operare o sa-ti trebuiasca cd-ul ce contine sistemul de operare si cd-ul cu driverele placii de baza.
      De regula atunci cand instalezi windows,driverele pentru placa de retea sunt instalate in mod automat de el,tie ramanandu-ti sa le instalezi pe celelalte,anume placa video,placa de sunet si driverele specifice placii de baza.
      Daca nu ai cd-ul cu driverele placii de baza nu este nici o probleme le poti descarca direct de pe site-ul producatorului placii detinute de tine,cautand strict pe modelul care il ai.
      Detaliaza intr-un nou comentariu aici ce vrei sa faci sa stim exact cum sa te indrumam ca nici pe ghicite nu merge,nefiind toti pe post de Mama Omida avand un glob de cristal in dotare :).

  16. am si eu o ploblema cu pc merge ce merge si dintro data ami apare ecranu albastru si scrie numa cu alb si se stinge id meu ****

    Comentariu editat!
    Adresele email sunt editate pentru siguranta utilizatorului.

  17. Salut,
    Am o problema la incarcarea paginilor in browserul de chrome. De fiecare data, inainte sa mi se incarce pagina, imi apare doar cod care persista in jur de 20-30 de secunde. Stie cineva cum pot scapa de acest lucru? Este foarte deranjant…
    Multumesc!

    1. Niko ti-ai actualizat browserul la ultima versiune?
      Ai eliminat datele de navigare din browser?
      Posteaza un screenshot sa vedem despre ce cod este vorba.
      Parerea mea fiind ca exista posibilitatea sa ai un virus in sistem ori setarile browserului,extenstiile sunt date peste cap.
      Scaneaza-ti sistemul cu antivirusul din dotare si revin-o cu detalii.

        1. Niko ai verificat si setarile browserului,ai incercat resetarea setarilor sale,asta cu toate ca l-ai reinstalat?
          O alta chestie ce merita sa ii acorzi atentie este verificarea extensiilor instalate in el.
          Executa o scanare cu AdwCleaner si Malwarebytes,Bitdefender Adware Removal Tool sau HitmanPro.
          Sigur ai ceva ramasite ce inca nu au fost descoperite,fiind necesar sa scanezi cu mai multe produse cu toate ca ai scanat deja cu doua produse bine cotate.

  18. am o problema mai ciudata…mi-am facut un stick bootabil sa pun win7 pe pc , sistemu de operare existent era vista . calculatorul e mai vechi un amd dual core la 1.6 ceva de genu cu 2 gb de ram placa de 1 gb in fine . am bootat de pe stick, cand a inceput sa booteze si misca cam greu si ecranu parea spart asa si cu culori ciudate ,ca si cum nu as avea driver placa video sau nush exact cum sa explic , in fine ciudat, sau copiat fisierele windows , a inceput instalarea si la primu restart a ramas primu ecranu asta cu intrarea in bios si nu sa intamplat nimic , apas del sa intru in bios sta cu entering setup si nu face nimic tre sa i dau restart , apas f8 sa intru in boot menu la fel sa nimic. am incercat sa dau restart la bios , am scos bateria jumperii nimic la fel ramane la ecranu ala de startup si nu pot intra nici macar in bios sa incerc sa bootez din nou nush nimic. daca exista cineva cu o sugestie v-as fi recunoscator.

    1. Care sunt exact specificatiile sistemului pe care doresti sa instalezi Windows 7,procesor,hdd,placa video etc..?
      Kit-ul de instalare de unde a fost descarcat?Opteaza pentru descarcarea de aici.
      Ori ai avut probleme cu driverul placii video ori placa video incepe sa-si dea sfarsitul si acelea vazute de tine sa fii fost artefacte.
      Verifica-ti conexiunile in sistem,incearca sa inlocuiesti ceea ce este compromis,testeaza componentele in mod separat,existand posibiliatea ca si hard disk-ul utilizat pana in prezent sa aibe probleme.

      1. procesorul e un intel 2140 la 1.6 , hdd e un maxtor de 250 placa video e noua nvidia de 1 gb . da nu cred ca are legatura cu ceva din ce zici tu. imagainea cu win7 am traso de pe filelist . dar am ma ifacut lucru asta si pe un laptop de mai multe ori si nu sa intamplat nimic. vreau doar sa pot intra in bios sa incerc sa pun un vista sau altceva dar nu pot intra in nimic.

        1. Sa inteleg cand ai zis ca ai scos jumperii ai incercat resetarea CMOS cu ajutorul jumperului pozitionat pe placa de baza nu?
          Ai verificat si conexiunile in interior sunt ok,sunt conectate corespunzator?Nu ai incercat sa le deconectezi pe rand si sa le remontezi?
          Stick-ul cu ce program l-ai realizat bootabil?Poti sa nu mai intrii in BIOS utilizand functia de bootare rapida,accesand-o de obicei prin tasta F12,fiind si diferente in functie de producatorul placii de baza.
          HDD-ul esti sigur ca nu are bad-uri,si cablurile utilizate sunt inca bune?Referindu-ma de obicei la magistralele acelea lungi ce au tendinta sa se indoaie.
          Placa de baza nu mai mai mentionat-o,aici facand referire la vechimea ei,modelul,versiunea de bios instalata momentan,actualizati disponibile pentru BIOS etc…

  19. Buna dimineata din nou din Germania! De la ultima instalare a windows ului 8.1 pro care a fost un pic cam cu cantec nu mai am absolut nici o problema,laptop ul lucreaza mult mai usor,nu imi mai apar acele imagini de ecran inghetat de scurta durata cum imi facea ultimate ul,totul se misca mult mai rapid,dar sa luam in considerare si faptul ca am schimbat hardul cu o placa SSD Crucial de 256 de giga,fapt care a schimbat total comportamentul intregului sistem.Acum o intrebare la care inca nu am gasit raspuns. Este cunoscut faptul ca multi dintre noi coboara filme dupa net de undeva,apoi titrajul in diferite limbi din altundeva apoi le unim prin intermediul programului CONVERTXtoDVD pt a putea fi urmarite ulterior pe un simplu dvd la o berica si un munte de pizza. Ei,intrebarea este cum pot face acelasi lucru dar sa le unesc si sa creez filmul cu subtitrarea pe un stick usb,avand in vedere ca nu am dvd si nici nu am chef sa cumpar!Exista cumva vreun program paralel celui CONVERTXtoDVD care sa faca exact acelasi lucru dar inregistrarea filmului impreuna cu unirea subtitrarii sa le faca pe un usb? Eu unul inca nu am reusit sa gasesc un asemenea program.Daca cineva ma poate ajuta I as fi recunoscator! E mult mai simplu sa creez filmul pe un usb,conectez stick ul la tv direct si mai lipseste sa dau telefon la pizzeria ca berica e deja rece la frigider!Deci Convertxtodvd dupa ce face decodarile necesare si alipeste subtitrarea la film la urma iti cere unitate dvd ca sa creeze filmul final dar nu o face decat pe dvd,ei eu vreau acelasi lucru dar sa mi creeze filmul pe un stick usb! Sper ca m am facut inteles,o zi buna va doresc in continuare si astept ajutor!

    1. Bine ai revenit George.
      Sa vedem daca am inteles bine,doresti ca pe filmele descarcate sa adaugi o subtitrare,apoi sa le copiezi pe sitck ca pe urma sa le vizionezi pe TV nu?
      Filmele de acest gen fiind demumite Hardsubbed,subtitrarea fiind lipita sa zicem asa direct pe film,nefiind separata intr-un folder,uneori avand surpriza sa nu fie suportate de TV sau DVD player.
      Sunt o sumedenie de modalitati prin care poti face asta dintre cele mai utilizate programe pentru asemenea chestii fiind Any DVD Converter Professional,Xilisoft Video Converter Ultimate fiind necesar sa te documentezi mai mult pentru asta.
      Acum nu stiu cat de ok este descarci in asa maniera de acolo stiind ca Germania are o legislatie destul de stricta in privina lucrurilor de acest gen,avand surprize sa te trezesti cu citatii,amenzi etc…
      Banuiesc ca ai un tv clasic si nu unul de tip SMART TV.
      Daca ai banuti si ocazia de ce nu optezi pentru chestii gen Chromecast,Nexus Player,Amazon Fire TV ori chestii similare cu tipul dispozitivelor MultiCenter,fiind o varianta mult mai buna decat sa te chinui atat ca acum,riscand de asemenea sa ai probleme cu legea.

  20. da asta am facut. conexiunile le-am verificat am scos fiecare cablu si lam bagat la loc , stiku lam facut in cmd. hdd e posibil s aaiba baduri dar totusi e ciudat ca odata cu instalarea asta sa faca asa …mam gandit la o varianta sa fi fost un virus ceva , da nam mai auzit sa ti blocheze biosu

    1. Asta este posibil sa denote probleme cu una dintre principalele componente placa de baza sau hdd daca instalarea decurge cu probleme.
      Temerea cea mai mare este ca placa de baza este foarte probabil sa cauzeze aceste probleme,necontand daca ai instalat sau nu un sistem de operare in BIOS tot fiind liber sa intrii neconditionat.
      Daca ai resetat cu jumperul de pe placa de baza care ti l-am aratat ar fii trebuit sa se rezolve problemele,asta ducandu-ma cu gandul ca placa de baza este spre sfarsitul duratei sale de viata.

  21. Am sa incerc unul din programele mentionate de tine mai sus Moxin sa vad care dintre ele imi pot face din doua foldere,adica unul cu filmul si unul cu subtitrajul,numai unul si accepta la urma ca destinatie usb,cat despre problemele de care zice ai cu legea este nevoie sa cobori in cantitati industriale si apoi sa le ai inmagazinate in scop de vindere ca sa ti bata la usa legea,nu baga ei in seama chestii de pana la 2,3 pana la maxim 5 giga pe luna! Iti multumesc de sfaturi si numai bine!

    1. Stiam ca sunt probleme cu descarcarile acolo,de aceea m-am gandit sa te avertizez.
      Sper sa fie ceea ce cauti,existand si alte modalitati de a face ceea ce doresti dar necesita documentare suplimentara pe Google si YouTube fiind nevoie sa descarci mai multe softuri suplimentare,executand anumite operatiuni intr-o anume ordine,asta fiind the hard way sa zic asa,calea usoara fiind utilizarea unui program ce face aceste lucruri nu intr-un mod atat de complicat.
      Incearca si platformele online la care aveti acces acolo in Germania,Netflix,HBO Go etc… ori incearca sa gasesti echivalente similare cu actualul VPlay de la noi,actual VPlus.
      Succes si cauta intodeauna calea mai usoara si sigura de a urmari filme mai ales in cazul in care te aflii pe teritoriul unei alte tari.

  22. Salut!
    Eu am o problema si nu o pot depista de unul singur si vad rog daca stiti sa ma ajutati.:)
    Deschid in chrome un site http://www.emobias.md(situl bancii mobias banca) si cind il deschid si vreu sa ma loghez imi apare o pagina alba deasupra la tot si nu pot sa fac nimic.Nu pot sa ma loghez din vina la asta.

    1. Salut Radu.
      Pe ce browser incerci sa faci aceasta logare,Google Chrome,Mozilla Firefox?
      Poti posta un screenshot sa vedem exact ce iti apare tie acolo.
      Iti sugerez sa verifici intai dca browserele sunt in regula in ultima vreme fiind la moda modalitatile de atac tip browser hijacking,browserele fiind compromise prin instalarea de adware,sunt actualizate,sa elimini cu ajutorul lui CCleaner toate datele de navigare,sa te asiguri ca nu ai virusi prin computer,adware etc…

    1. Salut Raul.
      Dorim sa te ajutam dar nu putem fara ajutorul dat de tine…
      Ce trebuie sa faci?
      In principiu sa oferi cat mai multe detalii asupra problemelor intampinate.
      Ce configuratie ai(placa de baza,procesor,hdd,placa video,memoria ram instalata etc…),ce sistem de operare,ce antivirus,ce probleme intampini mai exact,ce anume merge greu,ce ai monitorizat pana acum(temperaturi,zgomote) etc…
      Pe de alta parte cauzele sunt multe fiind necesar sa acorzi atentie componentelor,prin curatarea de praf,schimbarea pastei termoconductoare de la procesor,inlocuirea cablurilor daca se cere acest lucru de cele vechi,verificarea si testarea componentelor cu softuri speciale in cele din urma verificand si sistemul de operare.

  23. am o problema ; cand ma joc unele jocuri spre exemplu : CS-GO,TF2 etc mi se opreste sunetul brusc, dar merge la inceput . si in alte jocuri merge perfect .
    SPER CA MA PUTETI AJUTA

    1. Desigur,singura problema ca sa te indrum este ca am nevoie sa stiu care este sistemul de operare ce il ai instalat in prezent si care este modelul placii de baza ori modelul placii de sunet daca ai o placa de sunet dedicata,desi cred ca nu este cazul.
      In caz ca nu te descurci putem apela la o sesiune Team Viewer daca esti dispus si doresti acest lucru.

  24. Buna din nou,,,iti multumesec draga Moxin pt sfaturile date,tocmai am probat programul Xilisoft si am ajuns la rezultatul dorit,adica imi da o sumedenie de destinatii printre care si un stick usb,,,ceea ce doream eu,din pacate nu am tv cu conexiune net,are o sumedenie de functii adica 3D,mufe HDMI,mufe USB,Common Interface si altele dar fara net!Aici pachetele Movie Online sau ceva de gen HBO sunt destul de scumpe,incep cam de la 70 de euro pe luna,iar noi aici vizionam ocazional cate un film bun cam de 2 ori pe luna cand timpul ne o permite,asa ca sa cobori cam 1 giga sau 2 pe luna nu este bagat in seama dupa cum ti am spus!fac asta de ani de zile de acum si nu am avut niciodata probleme pt ca am respectat aceasta limita!Am atatea de platit lunar oricum,asigurari,chirie,curent,incalzire,abonamente telefonice mobile,de intretinut 2 masini,copil mic care merge la scoala incat crede ma,,un abonament tv lunar mi ar mai lipsi! Iti multumesc pt ajutor si sfaturi in orice caz,si continua sa faci ceea ce faci pt ca o faci foarte bine!Sanatate si daca erai aici iti faceam cinste,e ziua mea de nastere astazi!Sa ne auzim de bine pe data viitoare!

    1. In cazul asta un sincer si calduros La multi ani aici din RO,toate cele bune familiei,multa sanatate si putere de munca,si fie ca cele mai arzatoare dorinte sa ti se indeplineasca.
      Sper sa ne mai auzim aici si cu alte ocazii.

  25. am un sony vaio si de ceva zile la fiecare deschidere imi apare pe monitor o fereastra in care mi se cere sa restartez calculatorul pentru a aplica modificarile facute,desi nu am modificat nimic.daca ii dau restart later sau pur si simplu inchid nu se intampla nimic,functioneaza normal,insa e deranjant.o solutie ?

    1. Alina poti posta un screenshot cu respectiva fereastra/mesaj de dialog in care ti se cere sa restartezi computerul?
      Nu cunosc specificatiile computerului tau,sistemul de operare,daca ai facut sau nu actualizarile prin Windows Updates.
      Ti-as sugere sa verifici cu CCleaner toate programele din Startup conform acestui screenshot,dezactivand din programele ce pornesc simultan cu sistemul de operare,avand grija sa nu dezactivezi componente importante,dezactivand doar ce crezi ca este inutil,ce nu folosesti.Scrennshotul este sugestiv pe tine interesandu-te sa te aflii in sectiunea Start,tab-ul Windows.
      Poti utiliza si Autorun Organizer pentru asta,dar CCleaner mi se pare mai potrivit pentru aceasta sarcina.
      Succes si te asteptam cu noi detalii.

  26. Am schimbat recent tastatura la laptop Asus k53e intrucat cea originala nu mai batea cifrele 456,iar aceasta este qwerty insa literele mi le bate ca la cea veche,exemplu a in loc de q w in loc de z;ce pot face?sau ma obisnuiesc asa?Multumesc!

    1. Marian ai incercat schimbarea din Control Panel in functie de versiunea Windows detinuta a setarilor din Region and Language a tipului de tastatura si limba introdusa.
      Cea veche care s-a stricat fiind azerty si cea noua montata qwerty,fiind necesar ca in ambele cazuri sa urmaresti din setarile mentionate cele regionale,configurand in functie de caz conform optiunilor afisate.

  27. imi poti spune cum sa caut pe site exact ca sa verific ca nu ma prea pricep
    ma gandesc ca nu este de la driver pentru ca in alte jocuri merge si nu prea stiu
    care ar putea fi problema

    Comentariu editat!

    1. Trebuie sa intrii pe site-ul placii de baza,cautand exact dupa model,pe sectiunea Support & Downloads si sa descarci driverul aferent placii audio,anume Realtek HD Audio Driver si sa-l reinstalezi.
      Este foarte simplu,ceea ce trebuie sa faci nu necesita cunostinte avansate.
      Daca nu te descurci posteaza aici.
      Daca esti sigur ca nu sunt probleme din driverul audio,poti reverifica setarile jocurilor,sa nu fie ceva modificari acolo.

    1. Buna Oana.
      Poti posta un screenshot sa vedem si noi despre ce este vorba?
      Posibil ai instalat in browser ceva extensii aiurea,toolbar-uri,motoare de cautare,setari ale browserului date peste cap.
      In functie de ce browser folosesti file Gooogle Chrome fie Mozilla Firefox iti recomand sa il resetezi la setarile initiale,sa iti scanezi computerul cu Malwarebytes si AdwCleaner si nu in ultimul rand sa verifici din Panoul de Control ce programe instalate aiurea ai.

      Intrebi de ce?
      In principiu,pentru ca virusi…!
      Link-urile de download le ai in acest comentariu,marcate pe cuvintele Malwarebytes si AdwCleaner.

  28. Buna , am un calculator care in ultimul timp imi face figuri , de acum o luna , cand vreau sa il aprind , unitatea se aprinde, dar ecranul numai cand vrea , am schimbat placa de baza , prima zi a mers perfect ,dupa aceeasi chestie din nou , Ce as putea sa fac ?

    1. Salut.
      Ai facut proba si cu un alt monitor?
      Ori sa testezi componentele in mod separat,sa inlocuiesti cabluri etc…
      Ori este problema din placa grafica ori sunt probleme serioase cu monitorul.
      Imprumuta un monitor pret de cateva zile,ore etc,de la cineva ce isi permite sa se lipseasca putin de el, sa verifici daca intampini aceleasi probleme.
      Vezi si acest articol.

    1. Mihai poti verifica cel mai usor versiunea driverului curent din Control Panel,sectiunea Programs,Uninstall a program.
      Acolo verifici versiunea instalata si o compari cu versiunea de pe site-ul producatorului.
      Poti utiliza si programe similare gen Driver Booster pentru a verifica driverele lipsa ori driverele invechite dar nu recomand sa utilizezi asemenea programe,deoarece mai gresesc uneori in recunoasterea si instalarea driverelor corecte.

  29. Am descarcat si am instalat driverul SI MERGE
    SUNTETI CEI MAI TARI NU O SA VA UIT NICIODATA VA MULTUMESC FOARTE MULT O SA LE SPUN TUTUROL PRIETENILOR MEI DE VOI MULT SUCCES IN CONTINUARE CU RESPECT
    MIHAI

  30. acuma nu mai merge a mers o perioada de timp dar acum nu mai merge ce pot face am facut chestia aia cu driverele si sunt la ultima versiune nu mai am nici o idee

    1. Mihai,problema asta o intalnesti numai in jocuri sau este prezenta si atunci cand asculti muzica,vizionezi filme?
      Esti sigur ca setarile de sunet ale placii audio onboard nu interfereaza cu alte componente?
      Te-ai asigurat in jocuri ca setarile de sunet sa fie setate corespunzator,placa audio sa fie selectata si sa nu fie utilizata alta componenta,conexiunile sunt introduse corespunzator,beneficiezi de ultimele update-uri ale jocurilor?
      Sistemul de operare de unde a fost descarcat,din ce surse anume si nu in ultimul rand de ce nu ai optat pentru instalarea Windows 8.1?
      Ori jocurile au ceva probleme,bug-uri ori placa de sunet este cu probleme cu toate ca nu as crede asta devreme ce ai probleme doar in doua jocuri si nimic mai mult.
      Ti-as sugera sa incerci Windows 8.1 sa vezi daca problemele mentionate mai sunt prezente,fiind posibil sa fie ceva probleme si cu sistemul de operare in sine,acel Windows 7 instalat de tine.
      Apropo ce cantitate de memorie RAM ai instalata momentan in computer,care sunt specificatiile exacte ale sistemului tau de gaming,procesor,memorie ram,hdd,placa video etc..?

  31. am asa
    procesor: intel{r} core{TM} i3-4150 CPU @ 3.50 GHz #.50 GHz
    Installed memory RAM : 8.00 GB ( 7.88 GB usable)
    Sistem type : 64 bit Operating System
    Pen and Touch : no pen and touch imput is available for this display
    Placa video : G FORCE 650
    In unele jocuri merge dar se intrerupe apoi daca intru in setarile jocului si schimb speaker merge si dupa iar se intrerupe
    IN alte jocuri se aude nu se intrerupe dar se aude mai incet apoi mai tare si tot asa

    Va rog sa_mi raspundeti cat mai repede.
    Am o intrebare daca nu reusiti sami detectati ploblema credeti ca vom putea incerca un team viewer?

    Comentariu editat!

    1. Putem face o incercare dar nu garantez ca vom avea sanse de remediere a problemei,mai ales daca este de natura hardware.
      Chiar nu am idee la asemenea configuratie de ce anume intampini genul asta de probleme.

  32. am instalat de doua saptamani win 7 ultimate pe un laptop.acum 2 zile,dupa ce a fost inchis normal,seara cand l-am redeschis,dupa partea cu welcome a aparut ecranul negru,sageata de la mouse si rumega timp de 5,6ore si nu face nimic.in safe mode m-a lasat sa intru,i-am dat restore a data mult in urma(aprox.8zile) dupa care s-a restartat si dupa welcome incepe din nou ecran negru. ce poate fi.

  33. sal am un pc,procesor AMD sempron 2600+ placa video de 128 Mb.1 gb de rami modelul pc e Com Race.intrebarea mea este pot sa pun o placa video mai mare pe el de exp o placa video de 512Mb

    1. Salut.
      Initial verifica cu Speccy,modelul placii de baza,sa stii exact care sunt specificatiile tehnice,limitari,etc…
      La asemenea placi de baza vechi exista posibilitatea sa nu mai poti upgrada componentele,ori sa ajungi la concluzia ca nu se mai merita sa faci asemenea actualizari.
      Acela nu este modelul PC-ului este doar firma ce se ocupa de comercializarea acestor sisteme de lucru,nimic mai mult,pe tine interesandu-te daca placa de baza suporta sau nu componente mai bune.

  34. Am internet explorer 6,nu mai functineza imi cere un nou broswer am incercar chrome si nu il pot instala nu stiu de ce nu mi-l primeste spune ca nu am minim de hardware ce pot face va multumesc anticipat

    1. Gabi Internet Explorer 6 este un browser invechit,de unde si recomandarile site-urilor ce te indruma spre instalarea unei versiuni noi,actualizate.
      Care sunt specificatiile calculatorului tau(procesor,memorie ram,hdd,placa de baza)?Daca nu te descurci sa verifici aceste detalii,instaleaza Speccy si posteaza un screenshot asemenea primului,din articolul prezentat.
      Incearca sa descarci de aici,un alt browser si sa il instalezi,chiar si sa actualizezi versiunea IE folosita.

  35. buna am un laptop deel si folosesc xp la el dar acum 2 zile nepotelul meu a apasat pe nustiu care taste si sa intors imaginea pe verticala si nu reusesc sai dau imaginea inapoi va rog daca ma poateajuta cineva.

    1. Salut Marian.
      Eu cred ca s-a apasat la nimereala pe tastatura si s-au utilizat la intamplare,anumite hotkey-uri,combinatii de taste ce au ca rezultat scurtarea timpului,de a mai intra in interfata grafica a unui program,pentru a putea accesa anumite optiuni.
      Iti sugerez sa verifici in task bar,iconul specific graficii integrate,care banuiesc ca este posibil sa fie Intel,icon similar cu acesta si sa cauti ceva optiuni legate de Panel Fit,daca imi aduc eu bine aminte.
      Ori sa incerci urmatoarea combinatie de taste Ctrl + Alt + Sageata Sus si sa observi daca se revine la pozitionarea initiala.
      Un articol de ajutor ai si aici.
      Daca este vorba de alta grafica te rog poseteaza un nou comentariu cu specificatiile tehnice ale laptopului ori modelul acestuia.
      Succes!

    1. Buna.
      Posibil sa nu ai driverul pentru sunet instalat ori placa de sunet sa fie cu probleme.
      Ce sistem de operare ai si care este modelul laptopului mai exact?

  36. Buna ziua! Am un calaculator Quad Q6600, 2.4Mhz, socket 775 , memorie 4g DDR3, iar problema mea e urmatoarea. In fiecare dimineata il deschid si cand vreau sa intru pe facebook se inchide ,apoi ii dau restart si merge normal toata ziua fara a se mai inchide vreodata. mentionez ca asa face in fiecare dimineata, se inchide 1 singura data singur iar mai apoi merge toata ziua fara nici o probleme. De ce se inchide?

      1. Buna Ziua! Am un calculator LG asa scrie pe el cu 4 GB ram DDR3 , si problema mea este ca am avut un antivirus AVG care imi tot arata ca sunt virusate driverele si am dat ignore apoi peste 2 min sa dat restart si cand sa aprins tot ecranul era negru nu se mai vedea nici macar window0ul

  37. Salut.Am si eu o problema la calculator si anume am luat programul 3dchip pentru a-mi actualiza driverele , acolo este o sectiune „placa de baza” l-am updatat, dupa primul restart a mers pc-ul dar dupa al doilea imi porneste si nu imi arata nimic pe monitor, am verificat placa video procesorul absolut tot si merg, am resetat bios-ul scotand bateria 30 sec si mutand „jumper-ul” 2 minute apoi il pun in pozitia initiala, evrica , merge setez data si ora in bios imi intra frumos in windows si toate cele bune dar dupa ce il inchid si il redeschid aceeasi poveste…deci placa video si restul componentelor nu cred ca ar fii de vina.Ce pot face in privinta asta?

    1. Toate programele de acest gen instalează versiuni generice ale driverelor. Eu am recomandat întotdeauna descărcarea acestora doar de pe site-ul fabricantului și instalarea lor manual. Renunță la driverele instalate la program, descarcă-le pe cele oficiale, instalează și, sperăm, problema va dispărea.

  38. Am si eu problema cu un monitor LCD. Il conectez la unitate apoi merge maxim 10 minute si dupa aceea imi da lipsa semnal apoi scrie ” Oprire Automata in 60 de secunde”

  39. Buna. Am un laptop Acer Aspire q5wph care se supraincalzea(dar se aprindea) si m-am hotarat sa il desfac pentru a-l curata de praf. Dupa ce am curatat ventilatorul de praf si pus pasta termoconductoare pe procesor, i-am pus toate mufele de pe placa de baza + suruburile, am apasat butonul de deschidere, ledul power s-a aprins, ventilatorul s-a invartit 2 secunde dar ecranul a ramas negru. Am verificat mufele de pe placa de baza si toate sunt la locul lor. Va rog sa ma sprijiniti in identificarea problemei. Va multumesc.

    1. Salut Lucian.
      Esti sigur ca toate sunt la locul lor si nu ai omis ceva ori este un contact imperfect pe undeva?
      Ai urmarit de asemenea si manualul tehnic pentru a te verifica?

      1. Sunt 100% sigur ca toate cablurile sunt conectate si 100% ca nu am facut scurt(nu este singurul laptop desfacut si curatat). Deci cand il pornesc, ventilatorul se invarte pentru 2 secunde, ledul power se aprinde, nu apare nimic pe ecran, iar daca il las deschis se incalzeste dar ventilatorul nu mai vrea sa porneasca.

  40. Salut, am un pc(Desktop) cu 4 G ram , procesor de 2.93 ghz, sistem pe 64 de biti si windows 7 ultimate.
    Am o problema , care cred eu ca e de la placa video… mi se tot supra incalzeste.. Am o nvidia geforce 8800GT .. acuma recent a inceput sa se incalzeasca asa tare.. Dar problema mare este ca doar cand intru intr-un joc sau un film de calitate 1080 p…. ecranu mi se face in multe culori si mi se blocheaza….calculatorul merge , dar doar ecranul se stinge dupa ce mi se blocheaza…. iar dupa asta trebuie sa-i dau restart…
    placa video sta la 90-95 de grade(cand nu sunt in joc)… Cand intru in joc deja imi da crash… ma poti ajuta?

    1. Salut.
      Conform specificatiilor de pe site-ul producatorului temperatura maxima este de 105 iar tie fara sa o soliciti sta la 90-95 ceea ce nu este un lucru ok.
      Asemenea probleme de asemenea natura isi au rezolvarea in cadrul unor service-uri locale specializate pe asemenea probleme.
      Poti incerca sa montezi si alta placa video sa vezi daca ti se confirma temerea,dar din cele mentionate placa video trebuie dusa negresit la un service pentru o verificare,eventual pentru o schimbare a pastei termoconductoare,ce poate cauza aceste probleme de supraincalzire.
      Nu prea avem cum sa te ajutam devreme ce este o problema hardware,fiind fizic imposibil.

  41. Salut! Am windows XP la calculator. Cand apas tasta ctrl volumul se da mute iar daca apas din nou pe ctrl volumul revine. Cum sterg aceasta setare?

    1. Salut.
      Verifica in setarile driverului audio,in aplicatia aferenta placii de sunet,setari legate de hotkeys daca sunt prezente modificari.
      Poti incerca si reinstalarea driverului de sunet in ultima instanta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.