Cum pot afla daca am un calculator compatibil cu Windows de 64 Biti?

Cum pot afla dacă am un calculator compatibil cu Windows de 64 Biți? este o întrebare pe care, pe zi ce trece, tot mai mulți utilizatori și-o adresează după ce află din diverse surse că un sistem de operare de 64 biți funcționează la o performanță superioară celui de 32 biți.

Pentru a veni în ajutorul celor ce se confruntă cu această dilemă, astăzi am să vă vorbesc despre o aplicație care ne va spune cu certitudine dacă putem rula ori nu, pe calculatorul nostru, un sistem de operare Windows de 64 biți.

Calculatorul meu poate rula un Windows de 64 biți?

procesor compatibil 64 de biti

64 bit Checker este un program gratuit, portabil (adică unul ce nu trebuie instalat pentru a putea fi utilizat) care ne ajuta să aflăm dacă procesorul instalat în calculatorul nostru permite instalarea și rularea unui sistem de operare (Windows ori GNU/Linux), de 64 biți.

Iar pe lângă aceste informații mai aflăm și:

  • tipul sistemului de operare instalat deja în calculator (32 ori 64 de biți)
  • numele sistemului de operare instalat deja
  • pachetul de actualizări instalat
  • data la care a fost instalat în calculator sistemul de operare actual

Așadar, dacă la rularea programului mesajul afișat în ultima casetă este identic celui indicat de săgeata albă din captura de ecran postată mai sus, înseamnă că procesorul din costrucția calculatorului vostru permite instalarea și utilizarea sistemelor de operare și programelor de 64 de biți. În caz contrar, veți putea utiliza doar sisteme de operare și programe de 32 de biți.

Alte modalități de aflare a arhitecturii procesorului

O altă modalitate de a afla dacă procesorul admite utilizarea programelor și a sistemelor de operare de 64 biți este verificarea acestuia pe site-ul fabricantului. Pentru asta, mai întâi va trebui să-i cunoașteți modelul, informație pe care o puteți obține dând click dreapta pe Acest PC și alegând opțiunea Proprietăți din meniul contextual ce-și va face apariția:

proprietati computer

În fereastra ce se va deschide veți vedea modelul procesorului instalat:

model procesor computer

După care verificăm pe site-ul fabricantului arhitectura acestuia:

intel 64 yes

Astfel eliminați orice urmă de îndoială cu privire la arhitectura procesorului instalat în propriul computer, indiferent ce ar indica un program sau altul! Apropo de programe, 64 bit Checker poate fi descărcat de aici, este gratuit și compatibil cu toate versiunile Windows actuale.

22 Comentarii

  1. te rog frumos daca se poate si daca vrei posteaza si vreun registry mecanic free sau cu trial.cheie sa contina reparatii registri si vreun draiver detective care idem sa-si uploadeze singur driverele de pe net daca nu am cerut prea mult i-ti multumesc anticipat

  2. Da ,am aflat si eu ca se poate,intrebarea mea este cu ce ma ajuta pe mine,ca user normal un sistem pe 64 biti,ca din cate stiu majoritatea aplicatiilor folosite de un user normal ,sa zic asa,sunt instalate tot pe 32 biti.

  3. Foarte folositor programul frate.vai de cand m-a intrebam daca suporta sau nu sistemul x64.ms muult.eu m 4 gb ram ddr3 dar sp 3 ul in 32 bitsi imi vede doar 3,25.o zi buna sa ai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *